Suntem în plină perioadă interbelică, în linii mari, între anii 1920 și 1940.
Primul război mondial s-a încheiat și un extraordinar sentiment de ușurare e resimțit de toată lumea. Se produc mari schimbări economice o dată cu dezvoltarea industriei și tehnologiei și trecerea de la o economie de război la una de pace. Clasa muncitorească trebuie să se adapteze la scenarii noi, să se reorienteze profesional pentru a supraviețui, în vreme ce casa de mijloc ia avânt prin dezvoltarea de mici afaceri și profită de liberalizarea creditului. Aristocrația pare să se distreze în continuare cu petreceri decadente și achiziții extravagante. Americanii preiau prima poziție a puterii economice mondiale și încep să dea tonul pentru tendințe în tehnologie, modă, cultură. Este perioada lui Al Capone, a marelui Gatsby, a starurilor de cinema precum Rudolph Valentino, Charlie Chaplin, Greta Garbo și Joan Crawford.
Statutul femeilor în societate s-a schimbat. Câtă vreme soții lor au luptat în război, ele au contribuit activ fie întreținând casa, fie lucrând în fabrici devenind o parte importantă a forței de muncă. De asemenea, în perioada 1918 – 1936 multe țări acordaseră femeilor dreptul la vot, iar noul sentiment de împuternicire și libertate a fost vizibil și în toaletele doamnelor. Corsetul, încă popular în 1910, era cu totul uitat în 1920 cînd rochiile au devenit largi și comode, mult mai scurte și cu talia căzută, uneori cu decoltee foarte îndrăznețe – așa numitul „flapper girl”. Pălăriile cu boruri largi și decorații din pene au fost înocuite de pălării simple, tip cloche. Părul se tunde scurt, gen bob, și rujul e de nelipsit pentru orice tânără care frecventează petrecerile și saloanele publice de dans, altă dată tabu pentru femei. Decandență și dinamism sunt cuvintele cheie ale anilor ’20.
Moda bijuteriilor a completat-o pe cea a hainelor. Părului scurt i se potriveu cerceii lungi, plini de dramatism care să se miște din plin în timpul dansului și să atragă atenția. Rochiile tip sac erau scoase din anonimat cu coliere lungi, până în dreptul taliei, de multe ori cu canafi din mărgele, la fel, potrivite dansului.
Charlestonul era cel mai popular dans în anii ’20, cu mișcări ample de șolduri și de brațe, așa că brățările late, cu pietre multe erau nelipsite și deseori suprapuse.
Ca arhitectură a designului de bijuterii, stilul Art Deco vine ca o mișcare de reacție la delicatețea și fluiditatea stilului Art Nouveau/Belle Epoque. Romantismul este înlocuit de pragmatism cu o influență substanțială a mișcării Bauhaus începută în Germania în 1919 și a stilului constructivist rusesc. Sunt apreciate liniile drepte, formele geometrice, angulare și îndrăznețe, reflectate și în mișcarea cubistă din artă și în dezvoltarea peisajului urban cu zgârie nori și decoruri moderniste. Brățările sunt adevărate țesături de forme geometrice în ansambluri complexe, iar inelele gen panel care acoperă toată baza degetului devin foarte populare.
Pietrele prețioase și semi-prețioase sunt folosite cu mare emfază și se scot în evidență geme mari, în culori tari, care țipă după atenție. Apar combinații neobișnuite de culori precum verde și albastru (jad și onix/ smaralde și safire), portocoliu și negru (coral și onix).
Unul dintre modelele foarte populare era cel țintă (target) unde piatra centrală era, de regulă, în contrast cu cele din rama circulară.
Tot în această perioadă începe să se folosească platina ca metal preponderent pentru bijuteriile de lux culoarea sa fiind preferată celei a aurului, dar și pentru că dezvoltarea tehnologică permitea manipularea acestui metal dur mult mai ușor. Acolo unde probabil bugetul nu permitea o piesă integral din platină se folosea aur galben (aurul alb nu era încă folosit ca aliaj) cu un strat fin de platină la exterior, ca fundal pentru pietre.
O altă apariție fabuloasă este cea pietrelor sintetice. În 1905 s-au lansat pe piață primele safire și rubine de sinteză produse prin metoda fuziunii la flacără sau Verneuil și până în 1912 s-a ajuns la o producție anuală de 3 200kg. Aceste pietre erau utilizate frecvent în bijuterii, chiar de către case mari precum Cartier și la momentul respectiv erau privite ca pe un triumf al științei mai degrabă decât ca pe un fals.
Descoperirea mormântului lui Tutankhamon, în 1922 produce o frenezie a simbolurilor egiptene și motivele scarabeilor, a păsării Ba sau imaginea lui Anubis apar frecvent în decoruri.
Șiragurile lungi de mărgele sunt acum în mare vogă și pot atinge până la 80 – 100 cm lungime. Ele pot fi în orice culoare și deseori sunt decorate la bază cu câte un canaf din mărgele mai mici sau chiar din mătase. Coco Chanel readuce în prim plan perlele (reale sau imitație), promovându-le ca pe bijuterii ușor de purtat cu ținutele de zi cu zi. Tot Chanel a fost e cea care lansează gablonțurile cu aer de lux (pe lângă „little black dress”) spunând că le creează nu cu scopul de face femeile să arate mai bogate, ci mai frumoase. Aceste gablonțuri marca Chanel se vând inițial la prețuri prohibitive pentru femeile din clasa muncitoare dar reușesc să producă o schimbare binevenită în modă în perioada depresiei economice de mai târziu.
O dată cu marele crah economic din 1929 valoarea bijuteriilor nou produse scade dramatic, apar tot mai multe mărgele din sticlă și perlele de cultură produse de Mikimoto la confluența dintre secole devin acum foarte populare.
Mulți bijutieri își închid afacerile, iar cei care rezistă o fac doar schimbând complet strategia. De la piese lucrate în platină cu pietre prețioase substanțiale se trece la aurul galben și la materiale neconvenționale, precum plasticul abia apărut. Pietrele scumpe lasă loc cristalelor mari de quartz sau imitațiilor. Metalul e lucrat în așa fel încât piesele finisate să pară mari și ostențative, dar în realitate foaia de aur era extrem de subțire. Formele dure, angulare încep să se îndulcească și sunt introduse mai multe motive florale, născându-se astfel stilul retro.
Marile case de bijuterii care supraviețuiesc perioadei de criză economică și apoi celui de-al doilea război mondial reușesc datorită colaborării cu celebritățile. Harry Winston, Van Clef & Arples, Eugene Joseff, Cartier sunt printre primii care se folosesc de plasarea produselor (product placement) și încep să împrumute bijuteriile lor marilor vedete hollywoodiene pentru filme sau evenimente mondene. De Beers, la fel, se reinventează la sfârșitul anilor 30 începând să promoveze intensiv diamantele în orice film și revistă de răsunet și creează celebra campanie „Un diamant e pentru totdeauna”.
Dar asta este altă poveste. Deocamdată vă las să vă delectați cu o selecție de bijuterii Art Deco de primă clasă.
Referințe:
- Franco Deboni, Theodore Menten: „Authentic Art Deco Jewelry Designs”, Dover Publications, New York, 2014
- Caroline Cox: „Vintage Jewellery. Collecting and Wearing Twentieth-Century Designs”, Carlton Books Limited, London, 2010
- https://en.wikipedia.org/wiki/Verneuil_process
- C. Jeanenne Bell: „Answers to Questions about Old Jewelry”, Wisconsin, 2008
Despre bijuterii și pietre prețioase 